SuperSync Sports – un joc tembel marca Google

Băieții de la Google probabil se cam plictiseau așa că s-au gândit să facă o chestie puțin tembelă, probabil ca să demonstreze posibilitățile HTML5 și să realizeze o interacțiune calculator desktop – smartphone.

Ceea ce a ieșit este un joc stupid cu o grafică de anii 1980 (în cel mai bun caz), sub forma unei curse (alergat, inot sau ciclism – dar nu e cam nici o diferență între ele)

Singura parte relativ interesantă este modul în care se joacă acest joculeț.
Astfel, jocul se joacă/apare în browser pe desktop, dar se controlează de pe mobil, în felul următor:

  • se pornește jocul în browser pe desktop.
  • când pornește jocul, acesta oferă un cod care trebuie introdus de pe mobil
  • pe smartphone trebuie intrat din browser pe aceeași pagină și introdus codul de pe desktop
  • după ce se sincronizează desktop-ul cu mobilul se poate porni jocul
  • în timpul jocului cursa apare pe ecranul calculatorului, iar pe mobil apare un ecran pe care, cu ajutorul touch-screen-ului, trebuie apăsat pentru a alerga în cursă

Astfel, din punct de vedere al jocului în sine, mie mi se pare că nu merită timpul pierdut pentru a îl juca.

Dar, din punct de vedere al tehnologiei, este totuși relativ interesant. Jocul reușește să demonstreze posibilitățile tehnologiei HTML5 și faptul că smartphone-ul poate fi folosit pe post de controller într-un joc pe desktop.
Nu știu ce poate fi dezvoltat în continuare de pe urma acestui joc, dar rămâne să vedem; momentan acesta este doar un prim experiment.

Mai jos am pus și niște poze ca să vedeți cam cum se “mănâncă” acest joc

Advertisements
This entry was posted in Jocuri and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s