Myo – mai interesant decât Google Glass

De Google Glass a auzit deja cred că toată lumea.
O pereche de ochelari cu care poți face fotografii sau filme şi afla informații direct în fața ochilor.
Un concept interesant, dar foarte scump (1500$ pentru primii testeri) și încă nu se știe cât de mare este de fapt utilitatea lor.

În timpul acesta, ieri am aflat de la un coleg de un proiect ce mi se pare mult mai interesant și cu mult mai mult potențial, dar de care nu prea se pare să fi auzit multă lume: MYO

Videoul de prezentare este următorul:

Practic, ceea ce se laudă acest mic dispozitiv că face este că, prin brățara Myo pusă pe mână, ea va percepe impulsurile electrice generate de mușchii mâinii și le va transpune în gesturi prin care se pot controla (momentan doar) calculatoarele.

Thalmic Labs, producătorii dispozitivului mai spun și că Myo poate simți gesturile utilizatorului extrem de repede, câteodată chiar înainte de a le face efectiv, și că percepe mișcarea fiecărui deget în parte.

Prețul de 150$ (în stadiul de pre-comandă momentan) pentru acest dispozitiv mi se pare unul îndeajuns de mic pentru a avea succes pe scară largă.
Iar faptul că cei de la Thalmic Labs pun la dispoziție din start un API (interfață pentru lucrul cu aplicația de către alți programatori) ce poate fi folosit în orice mod poate duce la multiple moduri de utilizare a aplicației dintre cele mai variate (două exemple la care mă pot gândi pe loc: controlarea televizorului fără telecomandă sau chiar a unui scaun cu rotile)

Per total, tehnologia acestui Myo mi se pare una foarte mișto care ar putea transforma în realitate lucruri văzute până acum doar în filme SF.
Dar cum reclama nu este întodeauna fidelă realităţii, rămâne de văzut și cât de bine se va comporta în practică.

Update:
Pe lângă Myo mai apare, chiar mai devreme, un dispozitiv ce promite o funcționalitate asemănătoare, numit Leap Motion Controller.

Leap o să fie lansat în Mai și este un controller micuț ce sesizează mișcările mâinii și ale degetelor într-un mod similar cu cel al Kinect, dar mult mai precis.
Site-ul Leap Motion este aici pentru mai multe detalii și/sau pre-comenzi.

Advertisements
This entry was posted in Tehnologie and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s