Câinele vecinului

Toată lumea are măcar un vecin care îl calcă pe nervi. Ei bine eu am “norocul” de a avea mai mulți.

Astăzi o să scriu despre vecinul care are câine. S-ar putea să îl recunoașteți și să ziceți că suntem vecini. Cel mai probabil nu, este doar un tipar ce se găsește din păcate cam prea des.

Vecinul acesta e cel pe care îl vedeți dimineața când plecați la servici îmbrăcat în trening sau chiar în pijama, cu niște papuci în picioare și care nu merge cu câinele mai departe de 10 metri de scara blocului. Singura excepție este după-masa când se duce să-și ia și o bericică ca să stea cu alți vecini la o sămânță să discute cu cine s-a mai culcat Bianca lui Bote și ce a mai făcut echipa de fotbal preferată.

Asta nu ar fi chiar așa de rău, imaginea vecinului în papuci reușești să ți-o scoți din minte după a doua cafea, iar discuțiile pe care le are cu ceilalți vecini oricum au șanse mari să se termine înainte de a ajunge tu acasă. Ah, dacă nu v-am spus, vecinul este și șomer și mai scoate bani doar din câte-o “combinație” sau folosește banii soției, așa că are timp să iasă la o bere sau o vodculiță la orice oră.

Problema mea apare când, măcar de două-trei ori pe lună trebuie să fiu foarte atent să ocolesc rahații făcuți de câinele vecinului fix în mijlocul drumului.
Partea mai nasoală este că lumină pe alee nu am, iar seara când ajung acasă trebuie să îmi amintesc pe unde au fost plantate capcanele dacă nu vreau să am parte de mult “noroc” pe seara respectivă.
Am încercat să negociez cu vecinul într-o seară, dar argumentele lui au fost prea puternice pentru mine. În primul rând respirația lui m-a dat pe spate din prima și m-a făcut să pierd majoritatea argumentelor pe care le aveam.
Apoi, când mi-a spus “da’ ce vrei domne, dacă-i vine fix acolo doar nu o să îl chinui”, am încercat eu subtil să-i sugerez să strângă după el, dar fața plină de uimire și privirea crucișă ce sugera că probabil am înebunit de tot mi-a demonstrat că încă nu e cazul să mai insist.

Acuma mă gândesc ..dacă strâng eu rahatul după câine și îl plantez fix în fața ușii lui oare s-o sesiza că ceva e în neregulă?

Advertisements
This entry was posted in Suparari and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s