Pentru cine bat clopotele

Am citit mai devreme pe blogul lui Arhi o ştire foarte interesantă, sub titlul Cum cumperi nemurirea ortodoxa.

Dacă nu aţi citit deja ştirea originală sau/şi comentariile făcute de Arhi în articol, rezumatul este următorul:

Primarul din Mioveni donează din banii primăriei 217.000 € pentru a face clopotele bisericii din localitate.

Asta după ce primăria mai plătise 220.000 € şi mai înainte tot pentru biserică, după cum apare într-un articol pe Stirile ProTV

Acum, întreb şi eu ca un necunoscător ce mă aflu următoarele:
– Biserica fiind proprietate privată şi Mioveniul o localitate “uriaşă”, ce aia a mă-sii dai din banii primăriei 450 de mii de euro pentru ea? Asta în condiţiile în care locuitorii observă cum mărunţişuri gen taxa de gunoi a ajuns de la 30 de lei la 75
– 5 clopote peste 200 de mii de euro? Sunt din aur cumva?

Iar partea şi mai interesantă la această poveste este că aceste deja vestite clopote vor fi inscripţionate cu numele primarului, Ion Georgescu.
Păi acuma eu înţeleg că domnul primar Georgescu vrea să îşi cumpere nemurirea după cum scrie Arhi, dar ăia nu-s banii lui. Sunt banii primăriei şi, cel puţin teoretic, ai locuitorilor din Mioveni care mandatează primăria să îi administreze.

Şi atunci cu ce drept îşi trece primarul numele pe nişte clopote extrem de scumpe plătite din banii altora?

Advertisements
This entry was posted in Suparari and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s